Karate-dō (空手道) este o artă marțială japoneză introdusă în Japonia (și ulterior în lume) din Okinawa în 1922. În japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar dō înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează lovituri cu mâinile, coatele, palmele, picioarele, genunchi, precum și blocaje, secerări, prize, proiectări, fiind un stil extern de luptă.
Originile karate-ului le constituie diferite stiluri de arte marțiale chinezești (kung-fu sau gong-fu, respectiv kem-po în pronunțare japoneză), „strămoșul” fiind pokkeck (așa-numitul „box chinezesc” sau „box de templu”), respectiv shaolin quang-fa, practicat de călugarii templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de luptă, mai ales așa-numitele „stiluri sudice” (China sudică) au stat la rîndul lor la baza Okinawa-te, a artelor marțiale practicate pe insula Okinawa. Acestea s-au dezvoltat din importante influențe repetate de-a lungul secolelor importate din China, dar și din stiluri de luptă băștinașe. Incă înaintea răspândirii sistemului de luptă Okinawa-te (ulterior kara-te) existau mai multe stiluri, care stau la baza „stilurilor tradiționale” ale karate.
Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin Funakoshi (1868-1957) , fondatorul stilului Shotokan. După 1922, când a sosit în Japonia din Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstrații și prelegeri. Pentru a crește popularitatea stilului său de luptă (Okinawa-te), l-a denumit în japoneză „karate” (kara-te).
Există numeroase stiluri („ryu”= școală în limba japoneză) de karate, diferite prin tehnicile de luptă și principiile strategice pe care le folosesc. De exemplu, Shotokan folosește atacuri lungi, din mișcare, punând accent pe viteză, mobilitate, suplețe, în timp ce în Goju-ryu se folosesc atacuri și blocaje scurte, fără deplasare, accentul fiind pus pe forță si suplete. Un alt stil important de karate este Wado Ryu. El a fost creat de Hironori Ōtsuka Sensei prin imbinarea karate-ului din Okinawa cu Shinto Yoshin Ryu Jiu Juitsu straveche arta martiala specific japoneza. Astfel acest stil de karate Wado Ryu mosteneste principiul Armoniei din Jiu Juitsu spre deosebire de alte stiluri de karate ce folosesc mai degraba forta duritatea.
Toate stilurile folosesc două exercții de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) și kumite (lupta cu adversar real). În karate sportiv se organizează competiții de kata și de kumite.
Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numește dojo. Termenul este folosit și în cazul altor arte marțiale japoneze.
Practicantul de karate se numește karateka (kara-te ka). În funcție de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 10) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, portocalie(rosie) aka , verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.
Stiluri de Karate
- Chito-ryu
- Goju-ryu
- Hon-Do-Ryu
- Isshinryu
- Kyokushin
- San-Ki-Do (San=3, Ki=energie vitala, Do=cale)
- Shaolin
- Shito-ryu
- Shotokan
- Fudokan
- Tameshiwari (Arta de a sparge)
- Wado-ryu
- World Oyama Karate
Scurt istoric
Karate a început ca un sistem comun de luptă cunoscut sub numele de Okinawa. După încheierea relațiilor comerciale cu dinastia Ming din China în 1372 de către regele Satto de Chūzan, unele forme de arte marțiale chinezești au fost introduse în Insulele Ryukyu de către vizitatorii din China, în special provincia Fujian. Un grup mare de familii chineze s-au mutat în Okinawa în jurul anului 1392 în scopul schimbului cultural, unde au înființat comunitatea Kumemura și și-au împărtășit cunoștințele despre o mare varietate de arte și științe chinezești, inclusiv artele marțiale.
Centralizarea politică în Okinawa impusă de regele Shō Hashi în 1429 și politica de interzicere a armelor de către regele Shō Shin în 1477, aplicată mai târziu în Okinawa după invazia clanului Shimazu din 1609, au fost factori care au contribuit la dezvoltarea tehnicilor de luptă fără arme în Okinawa.
Gichin Funakoshi, fondator al Karate Shotokan, este în general creditat cu introducerea și popularizarea karate pe principalele insule din Japonia. În plus, mulți din Okinawa au predat în mod activ și, prin urmare, sunt, de asemenea, responsabili pentru dezvoltarea karate-ului pe principalele insule. Funakoshi a fost discipol al lui Asato Ankō și Itosu Ankō (care a insistat pentru a introduce karate în sistemul de învățământ din Okinawa în 1902).
In Japonia Karate-ul avea sa fie introdus abia in anul 1912 atunci cand Imparatul, auzind de noul stil, avea sa-l invite pe Funakoshi sa faca o demonstratie in prezenta sa. Profund impresionat de eficienta acestui stil, Imparatul l-a rugat pe Funakoshi sa predea Okinawa Te în Japonia. Funakoshi, aflat în pragul vârstei de 60 de ani, a înfiinţat la Tokio prima scoală de Karate din Japonia pe care a denumit-o Shotokan sau Clubul lui Shoto. Shoto era pseudonimul folosit de Funakoshi în tinereţe pe când scria poezii şi înseamnă “pinii care se unduiesc în bătaia vântului”.
Funakoshi este cel care a schimbat denumirea Okinawa Te în Karate-Do; denumirea completa fiind “Shotokan Karate-Do„.
Shotokan Karate-Do este primul stil de Karate întrodus în Japonia, iar Funakoshi Gichin poate fi considerat pionierul Karate-ului japonez. Mai târziu au mai apărut şi alte stiluri care, deşi diferite ca mod de execuţie a tehnicilor şi în ceea ce priveşte Kata, păstreză din aspectul tradiţional al insulei Okinawa.
Stilurile de Karate care se promovează în prezent în Japonia, deşi sunt foarte multe şi foarte diverse, au mai multe puncte comune decât diferenţe.
Nu te gândi niciodată la victorie; gândeşte-te să nu pierzi.
Sensei Gichin Funakoshi
